Ei sunt Bela Karoly ai matematicii

Profesori români ai elitei matematicii pregătesc elevi din SUA, Pakistan, Mexic, Cipru şi Marea Britanie pentru olimpiadele internaţionale. În România nu şi-au mai găsit locul.

Titu Andreescu, Florian Luca, Barbu Berceanu şi Mircea Becheanu rezolvă probleme în alte ţări decât România. Şi nu orice fel de probleme, ci doar pe cele de matematică. Statele Unite, Mexic, Pakistan, Cipru, dar şi Marea Britanie profită de capacităţile lor de buni “antrenori” de elevi pentru cea mai importantă competiţie internaţională de matematică (IMO - International Mathematical Olympiad), la care participă peste 100 de ţări. Cei patru profesori au făcut o radiografie critică a sistemului de educaţie din România, au vorbit despre politicile greşite pe care le implementează cei care conduc sistemul şi au povestit pentru ziarul Cotidianul despre viaţa lor din diferitele colţuri ale lumii.

Din 1993 până în 2006, Titu Andreescu a fost antrenorul lotului olimpic de matematică al Statelor Unite.

“Am fost la IMO 14 ani la rând, până în 2006, când mi-am încheiat mandatul din Advisory Board, forul care guvernează olimpiada internaţională de matematică. Nu mai sunt antrenor principal. I-am predat ştafeta adjunctului meu, Zuming Feng, un bun prieten şi colaborator. Aici ştafeta se predă mai uşor şi de bunăvoie, nu ca în alte părţi...”, spune profesorul. Acum este adjunctul lotului, dar nu s-a oprit doar la elevii americani. El a lansat un proiect, numit AwesomeMath, unde pregăteşte viitorii olimpici de pretutindeni. Anul trecut au intrat în pregătire 135 de tineri, dintre care 8 sunt din Bucureşti, iar anul acesta vor pleca la “şcoala” din SUA peste 30 de elevi din toată România.

Înainte de ’89, datorită rezultatelor deosebite obţinute cu elevii români la olimpiade, Titu Andreescu a lucrat pentru Ministerul Educaţiei (n.r. - pe atunci al Învăţământului), însă la un moment dat i s-au blocat cărările. “Am fost cooptat în comitetul care îl consilia pe ministrul Învăţământului. Acest comitet consultativ avea un număr mic de membri, eu fiind cel mai tânăr. La acea vreme mi s-au recunoscut meritele. La IMO '85 aveam şi un elev, Răzvan Gelca, de la liceul meu, Loga, din Timişoara, pe care l-am îndrumat îndeaproape. Ce credeţi că s-a întâmplat? În seara de dinaintea plecării către Helsinki mi s-a spus că nu mi s-a eliberat paşaportul. O posibilă explicaţie este locul naşterii mamei, New York”, povesteşte profesorul Andreescu. Ţinta lui era să ajungă liderul echipei României, însă “era imposibil, pentru că liderul, care era întotdeauna el (şi niciodată ea) a fost un cadru universitar din Bucureşti. Iar eu nu eram nici cadru universitar şi nici din Bucureşti. Din păcate, această politică continuă, iar România a ajuns o mediocră echipă în IMO: anul trecut pe locurile 17-18, la egalitate cu Peru!”

Acesta este şi motivul pentru care a plecat din România. “De ce USA? Ei bine, mama s-a născut acolo. Bunicii emigraseră la începutul secolului trecut, iar în Primul Război Mondial, bunica şi mama s-au repatriat. Mama a trăit în România până am emigrat împreună (îşi păstrase cetăţenia americană). Am ajuns pe pământul făgăduinţei în 1990. Să ştiţi că pentru mine chiar a fost aşa. La numai câteva luni predam la una dintre primele zece şcoli din America: Illinois Mathematics and Science Academy, care concentra elevi de liceu excepţionali”, povesteşte Titu Andreescu. La olimpiada internaţională a obţinut imediat rezultate bune. “Şeful meu de la şcoală mă recomandase - fără să-i fi cerut! - ca să antrenez echipa USA din 1993. Directorul de atunci al competiţiilor americane de matematică l-a ascultat! (Aşa ar trebui să se întâmple şi în România...) Primul câştigător, Steve Wang, în 1994. Am obţinut punctaj maxim, pe echipe, la IMO din Hong Kong. După succesele echipei USA, ziariştii americani m-au numit «Bela Karoly al matematicii». Şi când avem echipa mai slabă, fără experienţă, ne clasam pe locurile fruntaşe”, spune profesorul. În comparaţie cu elevii români, Titu Andreescu crede că elevii americani “nu sunt mai deştepţi, ci mai organizaţi. Românii sunt poate mai creativi, dar americanii mai disciplinaţi şi mai muncitori.” “Să ştiţi că olimpicii de matematică de aici sunt «well-rounded», adică multilaterali. Sunt buni şi la ştiinţe, cântă - chiar foarte bine - la un instrument, chiar şi scriu bine. Nu frumos
, ci bine”, precizează profesorul din SUA.

Un alt profesor care antrenează elevi din altă ţară este Barbu Berceanu. Îşi petrece patru luni pe an în calitate de cercetător la Institutul de Matematică "Simion Stoilow" al Academiei Române din Bucureşti, apoi restul anului este în concediu fără plată, în Pakistan, unde conduce de câţiva ani doctoranzi la Şcoala “Abdus Salam School of Mathematical Sciences" din Lahore. “De fapt am două locuri de muncă. La Abdus Salam SMS am organizat şi şcoli de vară, cursuri de perfecţionare pentru universitarii din Pakistan. În timpul
rămas mă ocup de pregătirea elevilor pakistanezi pentru IMO, aici incluzând şi organizarea olimpiadei naţionale din Pakistan. Aceasta este doar o activitate făcută din plăcere, în puţinul timp liber pe care îl am. Să alegi liceenii cei mai dotaţi matematic dintr-o populaţie de 160 de milioane şi să-i vezi cum progresează e o activitate captivantă”, se prezintă profesorul Berceanu.

El a ajuns în Pakistan în 2004, când a fost invitat o lună la Şcoala “Abdus Salam”. A fost imediat atras de meleagurile şi cultura ţării musulmane. “Aşa că am revenit pentru perioade mai lungi, am primit sarcini tot mai provocatoare, tot mai multe. Acum sunt directorul academic al acestei şcoli doctorale, unde toţi profesorii sunt străini: români, cei mai mulţi, basarabeni, georgieni, englezi, francezi, bulgari, slovaci, croaţi, germani, chinezi, suedezi, italieni, indonezieni, ruşi”, spune profesorul din ţara musulmană.

La IMO are antecedente. Ca elev al Colegiului “Mihai Viteazul” din Bucureşti a luat premiul I, în ’68, la Moscova, şi două premii II, în ’69 şi ’70. “Au fost printre primele olimpiade la care au venit şi ţări din vestul Europei, dar fără americani, fără chinezi. În ’78 şi ’99 IMO au fost organizate de România şi am fost în colectivul de coordonare şi, respectiv, preşedintele comisiei de alegere a problemelor. În 2004 am fost observator în delegaţia României”, povesteşte profesorul Barbu Berceanu. Din 2006 a schimbat lotul şi a devenit liderul şi observatorul echipei din Pakistan, ţară care a participat pentru prima dată
la IMO în 2005. Rezultatele Pakistanului au apărut în 2006, “când unul dintre elevi a obţinut «honorable mention», în 2007 - o medalie de bronz şi încă o «honorable mention», anul trecut, când elevii au primit vizele mult prea târziu”.

Spre deosebire de elevii din România, cei din Pakistan “din păcate au o educaţie matematică precară, încremenită în memorizări nocive”. ”Statisticile spun că aproximativ jumătate dintre copii
intră în şcoală. Dintre cei care reuşesc să ajungă în colegii, doar 5% învaţă în cele de «A level», unde educaţia este mai îngrijită, dar părinţii trebuie să le plătească studiile”, face o radiografie profesorul român. De aceea Barbu Berceanu are o muncă grea în alegerea elevilor pentru olimpiada internaţională. “Am dificultăţi cu această preselecţie pentru că problemele pe care le dau la faza naţională sunt nonstandard: corectorii citesc soluţia mea, copiii cei talentaţi găsesc alte căi şi, în consecinţă, sunt notaţi cu mai puţin de un sfert din ceea ce meritau”, explică profesorul.